Whatever Works


loading…
slabeste

Whatever Works e filmul despre care vrem sa va vorbim. Woody Allen isi refuza de data aceasta rolul intelectualului evreu mizantrop, suparat pe lume si macinat de anxietati. Trimite in locul sau un avatar de doua ori mai acid. Boris Yelnikoff (Larry David) e un fost fizician “de renume mondial”. S-a pensionat inainte de vreme. E deprimat de pe urma unui divort urat, care isi afuriseste semenii (niste pigmei si niste viermi, cu totii). Debiteaza monologuri impanate de neologisme si ne farmeca cu viziunea sa ultra-cinica asupra universului. Se intreaba: ce poti face cu viata prapadita care ti s-a dat, decat sa smulgi din ea faramele miniscule care te fac fericit? Si cu restul, ce-o fi, o fi…

Filmul Whatever Works si fericirea

Fericirea vine cand nu te astepti, in forme pe care nici nu le stii recunoaste. Pentru Boris ea apare intamplator intr-o seara, sub forma unei dudui dotate cu forme generoase si un IQ subunitar. Melody (Evan Rachel Wood) e naivitatea intruchipata, tanara provinciala sudista ratacita intr-un New York neprietenos, plina de viata, entuziasta, increzatoare, victima perfecta pentru ironiile batranului acrit inainte de vreme.

Ironii pe care le suporta de minune, pentru ca nu le pricepe! E prima persoana care ii suporta hachitele si accesele de auto-compatimire, aderand fara rezerve la teoria superioritatii lui intelectuale. Si iata, reduta mizantropiei e cucerita. Boris e cerut de barbat si accepta, fiecare isi gaseste dramul de bucurie acolo unde nu l-ar fi cautat niciodata.

Nimeni nu e cum trebuie

Inclusiv parintii lui Melody – Marietta (Patricia Clarkson), mama desprinsa parca din dramele lui Tennessee Williams, care lasa in urma provincia pentru o viata de artist in Manhattan, si John (Ed Begley Jr.), tatal-stereotip sudist care cedeaza si el farmecelor tulburi ale New York-ului.

Va suna a piesa de vodevil? Cam asa si arata. A piesa de pe Broadway transpusa pe ecran – de fapt e vorba de un scenariu scris de Allen in anii ’70 si scuturat de praf 30 de ani mai tarziu. Din pacate trecerea timpului si schimbarea actorului principal n-au avut cine stie ce efecte pozitive, dimpotriva. Scriptul era destinat lui Zero Mostel. El e comediantul care a murit in 1977, curand dupa lansarea lui “Annie Hall” pe ecrane, iar Larry David nu intra perfect in pielea personajului. Condescendenta lui e mai degraba suparatoare decat amuzanta.

Care e treaba cu Borris?

Boris nu vorbeste cu prietenii sai, ci le tine prelegeri. Asta cand nu se adreseaza camerei de filmat, incluzandu-ne si pe noi, spectatorii, in grupul larg al “imbecililor” si “cretinilor” care il inconjoara. Dealtfel sa furi farame de fericire pare mai degraba filozofia pragmatica a unui optimist dezamagit. Una care nu-i justifica aciditatea insultelor. Vulnerabila si optimista pana la prostie, Melody e doar o caricatura. Scopul ei e sa serveasca drept tinta pentru nenumaratele bancuri despre prostia blondelor.

Din fericire o avem pe Marietta cea flamboaianta in Whatever Works. Ea pune la fel de multa pasiune si in afuriseniile ei de mama ranita in orgoliu, si in viata de boem pe care o imbratiseaza fara ezitari. Una peste alta, o copie destul de palida a lui Woody Allen, cel din vremurile bune de odinioara.

Alte filme super tari